Direcţia Economică asigura asistenţă direcţiilor şi serviciilor interesate în domeniul sau de activitate şi pune la dispoziţia tuturor serviciilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţiei Copilului Sector 3 formularele standard privind elaborarea proiectului de buget. Direcţia Economică se subordonează Directorului General, este condusă de un Director General Adjunct şi are următoarele atribuţii principale:

  • Conduce, coordonează şi controlează serviciile de specialitate din organigramă acestei direcţii;
  • Repartizează cererile şi lucrările serviciilor din subordine;
  • Pregăteşte şi întocmeşte proiectul de buget al instituţiei;
  • Verifică şi analizează documentele de plata contabile în conformitate cu reglementările în vigoare;
  • Întocmeşte şi transmite dări de seama contabile privind situaţia bugetului instituţiei;
  •  Analizează raportele serviciilor din subordine, solicită rapoarte suplimentare dacă consideră necesar şi procedează la luarea măsurilor ce se impun;
  • Avizează toate documentele emise de serviciile din subordine şi urmăreşte finalizarea acestora;
  • Exercită controlul financiar preventiv în cadrul instituţiei;
  • Se subordonează şi răspunde în faţă Directorului General;
  •  În absenţa Directorului Economic, atribuţiile acestuia se exercită de către Şeful Serviciului Finanţe –Buget, desemnat prin dispoziţie a Directorului General Adjunct al Direcţiei Economice;
  • Îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege, prin fişa postului sau conferite de Directorul General.

Coordonate de contact:
Director: Carmen Olariu
Adresa: str.Parfumului nr.2-4, sector 3
Tel: 0372.126.100 interior 140
Fax: 0372.126.101
E-mail: office@dgaspc3.ro