Reprezentantul Fundației Real Madrid, doamna Leticia Olivarria, i-a vizitat pe copiii din Școala Socială Sportivă, București,Sector 3 - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilulul

Acasa > Presa> Știri

Reprezentantul Fundației Real Madrid, doamna Leticia Olivarria, i-a vizitat pe copiii din Școala Socială Sportivă, București,Sector 3

Proiectul Școala Socială Sportivă este implementat în România de către FDP – Protagoniști în Educație din anul 2013 în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 și Direcția Învățământ Sector 3 și trei școli gimnaziale (Școala Gimnazială Mexic, Școala Gimnazială nr. 55 și Școala Gimnazială nr. 67).

Școala Socială Sportivă a avut un început de săptămână intens. Doamna Leticia Olavarria (ofițer proiecte Europa) a asistat la toate activitățile sociale (educaționale și sportive) la care au participat copiii în zilele de luni și marți (27, 28 martie 2017).

Ședința de consiliere din timpul dimineții i-a învățat pe copii efectul zahărului asupra corpului uman, lecție predată de Dorin Agapie, consilierul FDP.  Sub privirile Leticiei Olivarria, copiii au aflat cât zahăr conțin băuturile carbogazoase, ciocolata, fructele și alte alimente și, cel mai important, cum acționează și ce efecte are acesta în organismul uman.

”Cred că a fost o ședință interesantă. I-am provocat pe copii să joace rolul organelor din corpul uman  care contribuie la asimilarea zahărului în sânge. Răspunsurile lor la final au fost mai mult decât încurajatoare, toți înțelegând ce se întâmplă când consumi deseori produse alimentare cu zahăr adăugat și cum poți să te ferești de apariția diabetului”, a explicat Dorin Agapie cu privire la modul de desfășurare a ședinței de consiliere.

Evenimentul principal l-a reprezentat antrenamentul oficial desfășurat cu copiii din clasele I-IV, antrenament care a fost găzduit luni după-amiază (17:00 – 18:30) în cadrul sălii de sport din Școala Gimnazială nr. 55. La el au fost invitați directorul școlii gazdă, domnul Botea Vasile, împreună cu doamna Carmen Duca, Director Direcţia Programe, Proiecte și Comunicare și doamna Roxana Spulber, Consilier Asistent , Serviciul Strategii, Programe și Proiecte, din cadrul DGASPC Sector 3.

Copiii, 12 băieți și 5 fete s-au distrat de minune, participând cu bucurie la fiecare exercițiu condus de antrenorii Cristi Preda și Ion Pițilă. Exercițiile fizice de mobilitate, de dezvoltate a abilităților sportive și a celor motrice au fost îmbinate cu jocuri pentru îmbunătățirea cunoștințelor din geografie și anatomie, conform metodologiei de lucru a Fundației Real Madrid. Totul s-a desfășurat sub privirile părinților, care au fost invitați de către FDP să asiste la antrenament.

Ultima parte a antrenamentului a fost dedicată meciurilor. Bucuria pe care copiii o manifestau la fiecare gol, la fiecare dribling și reușită a fost extraordinară. Leticia Olivarria a fost mai mult decât impresionată de atmosfera din sală și a aplaudat fiecare reușită a copiilor.

”A fost o zi deosebită. Vreau să le muțumesc reprezentanților Primăriei Sectorului 3 și celor de la Asociația FDP – Protagoniști în educație care au reușit să implementeze împreună,  în ultimii 5 ani, un proiect atât de reușit. Le mulțumesc copiilor care au arătat că, deși au condiții destul de grele în viața de zi cu zi, cred în șansa lor la o viață mai bună. Nu în ultimul rând, le mulțumesc părinților, care au demonstrat și astăzi că sunt alături de acest proiect”, a declarat Leticia Olivarria la finalul antrenamentului.

Doamna Carmen Duca, reprezentant DGASPC Sector 3, a precizat la final: ”Proiectul Școlii Sociale Sportive este derulat de 5 ani de către FDP – Protagoniști în educație alături de DGASPC Sector 3 și Fundația Real Madrid. Este un proiect de succes care demonstrează o excelentă colaborare între o instituție publică, un ONG din România și fundația marelui club de fotbal. Am sprijinit și vom sprijini acest program, iar bucuria copiilor ne demonstrează că am fost și suntem pe un drum bun!”

Școala Socială Sportivă este un proiect în care sunt incluși 46 de copii aflați în risc de abandon școlar proveniți din familii cu risc de excluziune socială. Copiii sunt încurajați să continue studiile, să își depășească condiția și să spere într-o viață mai bună. Toate activitățile desfășurate se realizează cu sprijinul financiar oferit de parteneri, sponsori și donații. Rata de prevenire a abandonului școlar a fost de 100% în ultimul sezon.

 

Ultimele stiri

  • Telefon urgență

    0728.729.797
  • Poliția locală

    021.9543
  • DGASPC

    0372.126.100